Deja vu

Ce trebuie să faci atunci când, după prea mult timp, încă simţi cum te obsedeaza o umbra. Te gandeşti la ea fără să-ţi dai seama uneori, iar apoi o vezi că apare, şi a apărut! Da, asta s-a întâmplat, totul începe să te obsedeze iar, trecutul, totul vine dupa tine şi nu iţi dă pace.

Piesele care te ajută uneori să treci peste toate momentele peste care ţi se pare că nu poţi trece acum ţi se pare că nu mai au efect. Privirea şi vorbele care le auzi iţi răsună în ureche fără să le poţi opri.
Iar? Iar sunt cu gîndul la tine? După atât timp nu imi dai pace, şi totuşi, după atât timp, tot nu mă înţelegi

"just play your games with someone else, i'm done with you and your lies, you're so wrong to make me cry, this is your last good bye"

E incredibil cum am ajuns să fredonez piesa asta cu gândul la tine. Te-ai gândi că după atâta vreme, aşa ceva nu mai este posibil, dar totuşi versurile m-au dus automat la tine. Hm! Îmi amintesc zilele în care "friends told me i'm crazy 'cause i believe you" erau cele în care imi aminteam de tine, dar am învăţat că nu asta contează.

De ce am impresia că astea vor continua la infinit? De ce am impresia că nu pot să întrec măsura îndeajuns de mult încât tu să te opreşti? Nu înteleg cum de după atâta vreme încă mai tremur, mă mai gândesc la tine. Dacă te-am iubit aşa de mult cum cred? Cum să iubeşti piatra din papuc? Cum să iubeşti când refuzi să crezi în sentiment? Sunt ferm convins că intre mine şi tine nu a fost niciodata mai mult decât atracţie, dar am să vorbesc cu subconştientul meu şi îl voi convinge că nu te iubesc. Ar fi culmea să ajung la asemenea cuvinte mari, pe care tu i le rosteşti lui, poate tu nu le crezi, dar el le crede. Mie nu mi le-ai rostit... ce rost are?
Vocea ta încă după atât timp, mă linişteşte. Mă încurajează când îmi e greu, şi cu tonul ăla al tău calm, ţin minte zilele când niciun prieten nu îmi era aproape, iar tu veneai şi mă încurajai. Ai fost şi tu bună la ceva în toate zilele acelea când ai fost lângă mine?

Totuşi vina imi apartine că ţi-am permis şi te-am învăţat, poate lucrurile erau diferite dacă ne întelegeam de la început, impuneam limitele. Dar atunci, poate eram eu în locul lui, şi nu ştiam ce se întâmplă, şi atâţia ani, trăiam o minciuna de vis. Nu, mai bine aşa.

Cică depinde cum priveşti lucrurile; "pe ce parte a p* eşti" spunea un print zilele trecute. Da, asta este o problemă. Tot timpul mi-am pus întrebarea, ce prefer să fiu inselat sau sa fiu cel cu care înşeală? Nicicum nu e bine dacă eşti îndrăgostit până peste urechi. Nu-i aşa?

Eh, după toate astea? Ce mai contează? Las' să curgă apă pe Someş... pentru că putere să ignor mai am, cred...