M-am regăsit în câteva cuvinte. Da, eu. Eram acolo, mai clar ca niciodată. Omul care a încetat să mai privească spre visele sale. Omul care nu a ştiut niciodată să fie doar un om şi atât. E bine? E rau? Visele, ce ciudat cînd le găseşti din întâmplare! Am suferit întotdeauna de un curaj nebunatic şi visător. Nu mă înţelegeţi greşit, nu sînt cel mai curajos om.
Totuşi, am avut momentele mele. M-am încăpăţânat doar cu ardoare să visez.
Ştiţi ce înseamnă să mergi contra majorităţii, să crezi într-un adevăr pe care toată lumea încercă să îl schimbe? Fie el chiar adevărul tău..toată lumea are probleme din când în când cu propriile adevăruri. E ca şi cum îţi semnezi un fel de condamnare la moarte (la modul puţin exagerat, desigur) - sau mai simplu, ajungi să fi încadrat în categoria ignoranţilor care trăiesc în propria lume şi nu ştiu nimic despre faimoasa "realitate".
Eu spun că ei nu ştiu nimic despre realitate. Au doar împresia că ştiu. Şi până la urmă cine ştie ceva? Sau fiecare cu adevărul lui? Eu nu cred. Sau poate până la o limită. Dar atât!
Nu ştiu...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu