Despre teamă

Frustrare … Teamă de început … Teamă de nou … Teamă de mine … Îmi este teamă să încerc să fac ceva pentru că nu ştiu dacă voi reuşi fără Ea … Ură ! Ură împotriva mea … Ură împotriva EI … Urăsc şi iubesc pe toată lumea deopotrivă … Vreau să depăşesc momentul , dar din nou , EA nu mă lasă să trăiesc … sau poate că este doar un presentiment pe care doar EU îl port cu mine zi de zi, clipă de clipă … Face parte din mine … Aş vrea să pot face mai mult decât să te privesc . Aş vrea să te ating , măcar pentru o clipă să-ţi simt sărutul fierbinte şi rece în acelaşi timp …

Timpul (re)găsirii mele , timpul (re)ţinut de tine în adâncul sufletului tău , în casa mea , este departe şi simt (iaraşi simt, m-am săturat să simt, vreau să devin o piatră rece căreia nu-i pasă nici de vânt, nici de ploi, nici măcar de viaţă) că nu îl voi ajunge niciodată din urmă …

Am avut azi de dimineaţă pe stomacul gol un sentiment aparte şi brusc am simţit că trebuie să-l înregistrez ...

pe virtuala coală albă ...

Am simţit pentru o clipă că mă prăbuşesc , lovit fără milă de dragostea ta … Apoi tot TU m-ai alintat cu un strop de ură într-un amestec ciudat cu dispreţ şi indiferenţă …

Mă lovesc mereu de acelaşi zid … clădit din tine …. De fapt TU eşti zidul meu … dintre mine si celălalt … În momentul în care te-am clădit din iubire , adăugând peste fiecare cărămidă câte un strop din sufletul meu , credeam că zidul, colosul, mă va proteja … Acum , aici, sufletu-mi este rece , precum cărămida peste care l-am pus EU … Doar EU sunt de vină că tu exişti ! Doar EU trebuie să te distrug , însă veninul tău dulce-amărui pe care îl iau zi de zi mă face să uit de mine şi de EI … Mă simt bine aşa cum sunt acum : singur …